POEZELELE MOARTE

Odă coxartrozei

Prin venele lui trece trenul de trei ori pe săptămînă. Ţi-am spus să nu-mi aduci nimic. Un iaurt, barem. Un grep. O grefă. Minunat. E minunat. Mor de bucurie. Îl mănîncă puricii-n pat. Îi macină cinci metri de femur pe oră. U u u! Totul e minunat. Şi-a pus oasele-ntr-o sacoşă şi-a plecat.

Simptom 1

Durerea schelălăie în fiecare dimineaţă, vrea oase, îi e foame. În curînd nu voi mai avea ce să-i dau. Fără comentarii o să îi fac o fotografie, o să-i urmăresc digital involuţia inumană. Pînă la măduvă, pînă la sînge şi fier. Durerea şi-a pierdut viaţa şi alte cinci junghiuri au fost rănite într-un accident rutier. La priveghi nu avenit nimeni. Din păcate, nu avea prieteni, doar iubiţi. Un bilanţ de amanţi uscaţi, simplificaţi. Ştii sau nu şii numele ei? Pe mormînt scrie în cerneală Hey. Nu! Nu mai vine. A plecat demult. Vîslindu-şi barca pe apa japoneză. Prin gaura de vierme. Pointilistă. Naivă. Extraordinar de warpică. Durerea dintotdeauna a fost delicată cu mine. Mi-a dat să sug bomboane de mentă.Mi-a făcut ciocolată cu scorţişoară la tavă. Mi-a vopsit şuviţe oranj. Mi-a scos măseaua de minte. Mi-a dedicat o poezie. Mi-a făcut un copil. Mi-a muşcat sînul stîng. Mi-a făcut un copil.Mi-a făcut un copil. Mi-a făcut un copil. L-am numit painkiller.

Ora

Nu trebuie să fie adevărată, trebuie să fie utilă, e x p l i c a ţ i a. ca să pot trage aer în piept, ca sa pot b â n t u i în orele care scurg înapoi. (port cu mine sicriul craniului meu mi-am pus toată deşteptăciunea sub cheie am îngrămădit-o între patru scânduri am umplut-o cu formol stau fără grijă mintea mea e intactă) Hai! Ce stai? Vino să vezi! Trebuie să vezi ca să crezi! vomînd borînd pocnind din spinare E tare! Cea mai tare din parcare! Viaţa asta din Moartea asta din Pielea asta din Noada asta de sub aluniţa masivită şi neagră, ca o căpuşă turtită, ca un tomberon vagabond, ca jegul de sub cioata lui GOD. (aşa posteritatea e salvată aşa nu e salvată aşa nu mai cheamă nimeni nu ca pe mine aşa ca pe mine aşa plec aşa nu plec aşa plec aşa cumpăr flori îngerilor formolizaţi în organele mele aşa le dau şpagă să arunce în aer) orele, ora, ORA, scurgătoare cretin mereu înainte, mereu înainte, mereu înainte, mereu înainte, ora, ORA mereu înainte, mereu înainte, mereu îna ORA mereu înainte, mereu înaint mereu în

NOI

timpul meu se măsoară de la secunda în care te-ai evaporat în beznă, în bezna de după colţ stăteam noi, stăteam restul, sperînd stupid să te întrupezi în albină, în vrăbiuţă, în aripi vizibile, în spatele uşii mucegăite, noi, în haine lălâi, sperînd cretin să te prindem de umbra penelor, să-ţi upgradăm celulele expirate, să te îngherăm întru materie şi formă, dincolo, noi, cu ochii livizi, sperînd tâmpit să nu ne scapi, dar ai scăpat, noi te-am scăpat? şi-ai fugit ca nebunul la ţară, ai valsat finuţ cu desenele mele pastel, ai pus bani în pălăria artiştilor şi... şi? întreabă restul, şi? întreabă noi? şi? timpul meu se măsoară de la minutul în care te-ai dus la culcare pe bloc, la parter, noi, cu sticle de vin în palme, făceam echilibristică, acolo, noi, sperînd să laşi vremea borţoasă, greul prafului tău să i se cuibarească în ovare, deodată, noi, confundabili cu furnici, semnele dilatate ale trecerii tale, timpul meu se dilată de la ora somnambulă în care nu ai mai uitat să îţi cumperi bilet, nu ai mai întârziat la gară, nu ai mai scăpat trenul, nu ai mai greşit destinaţia, în timp ce noi, stupizi, cu obrajii bălţiţi, din nou, noi, cretini, pe peron, tot noi, tâmpiţi, fluturînd din mână, mereu noi, trecuţi, degeaba, noi, umflaţi de catran, fără sens, noi, mucegăiţi, noi? noi! cu capul crăpat, în timp ce noi, negri pe dinăuntru.

de-a izbucnita

Ai dispărut când nu ne uitam, când atenţia noastră, pe dracu’ distributivă, nu mai funcţiona din cauza panei de lumină, când homunculii noştri se concentrau pe forma divină, (rădăcina ei cornoasă ne orbea cu o lucire turbată, în timp ce-şi lăuda ciuperca atomică de-abia cumpărată, căldura ne iradia irişii, corneele şi cristalinul, deci, scuze, eram cu toţii tâmpiţi de-atâta lumină). Ai dispărut când perspectivele noastre, pe dracu’multiple, nu mai aveau scăpare, când se incendiau reciproc, atinse de extazul combustiei spontane. (aşa că ne era prea greu să ne mai tratăm necroza, în ciuda conservei gustoase, încă ne scărpinam cuperoza, chiar şi cu bube la scrot, eram ocupaţi, futeam tot.) Ai dispărut când jucam izbucnita. Nu te mai joci cu noi izbucnita? Ai disparut, ai explodat, te-ai cărat, ne-ai lăsat nespălaţi numărînd din zece în zece, cu feţele lipite de ziduri.

...

scrie! Că nu eşti singur. Că sunt cu tine, ascunsă sub pat, că îţi ating piciorul cu degetele. scrie! Despre secunda asta. Despre mintea impotentă. Despre omoplaţi. scrie! Despre durerea din spate. Că am halit catran să-mi treacă. Că am halit catran din tigaie, că am aşchii de omletă lipite de măruntaie. scrie! Cum îţi gheri ochii afară cu unghiile de la picioare, cum te dezbraci de oase, cum împroşti cu urină evantaiele roase. scrie! Că te gândeşti la tot ce nu mai poţi fi. Quoi faire, ce poţi deveni. Tatăl meu, care eşti în Ceruri, vie infinitul dintre noi, vie amintirea ta, scriu cum limbile noastre îţi umplu gaurile cu scuipat.

Tai-tai 1

Te caut de azi prin iarbă, îţi miros urma, mă iau după cheagurile pietrificate în flori. De ieri te-amuşin prin pământuri, violez cadavre de frunze, citesc în sângele lor calea spre tine. Spre locul tău secret din mijlocul locului meu secret. Când o să te găsesc, îmi voi induce o stare de şoc, extaziată, mă voi rostogoli peste tine. Găsindu-te, fiecare cm de piele va fura din miasma corpului tău. Te găsesc, hemoragiile noastre se contopesc. Te-am găsit, capul mi l-am înfipt ca o ţepuşă în tine.

Tai-tai 2

Te-am condus azi-noapte la gară, erai fericit, nu mai plângeai, erai fericit! tot trupul tău expulza stropi de fericire. Ne-am oprit în crepuscul să mai vorbim, să mai şturlubăim despre începuturi, ai gesticulat încontinuu vioi, energia ta lichefia strada în canal de lumină. Apoi, ţi-ai tras de degete ca de plastilină şi ai scris pe nori rămas bun. Obrajii mei sunt încă striviţi de palmele tale.

De-a morticica 1

Fac. Scriu - gând. Degeaba. Pretexte de umflat timpul până ating data de expirare. Ce inutilitate superbă, ce inutilitate. Simt ca o proastă. Omor muşte intelectuale. Mai teleologic este praful dintre degetele de la picioare. Temă şi repetiţie. Comportamente intenţionate. Iluzia percepţiei nonmediate. De-a morticica, hai, de-a morticica! Nu ştiu ce să cred despre tine. Scuip de trei ori. Arunc înapoi pieptenele, chiloţii şi furnica. Te ţine? Am văzut-o astăzi, agăţată pe sârma de rufe, între două blocuri jerpelite. O momîe albă, fără faţă, fixînd oamenii din autobuze.